"Nasterea"si "Moartea"reprezinta 2 concepte care servesc drept fundament fiecarei existente,inclusiv celei emotionale,numita popular sentimentala.In opinia mea,faza incipienta a sentimentului este emotia,care mai apoi,se transforma in traire,care culmineaza cu sentimentul.Sentimentele sunt ca o fresca pe care pensulele - spatiu si timp le contureaza,insa timpul are rolul de judecator in ceea ce priveste durata existentiala si intensitatea acestora.
Ma intreb...ce se intampla cu sentimentele care mor...?probabil ca ele mor din dorinta de a ceda locul altor emotii,mai tinere si mai pline de viata.
Oamenii au adesea,o nevoie aparte de sincron emotional:vor sa simta la unison un anumit sentiment,iar cand acest lucru nu se materializeaza,sentimentele lor imbraca o forma pe care ei o percep drept "dureroasa".Astfel... un sentiment ajunge sa-l declanseze pe altul,rezultand sentimente care se asorteaza si cele care sunt in contrast(afectiune-iubire ; iubire-ura).E adaptativ ca oamenii ca invete ca lumea emotiilor este de cele mai multe ori incontrolabila si iminenta si ca ei nu pot seta nasterea si moartea sentimentala,precum ai seta ora unui orologiu....stiu ca ni se pare nedrept faptul ca nu putem controla tot ceea ce "se naste" din noi,cu toate ca,teoretic...corpul uman se afla in posesia si la dispozitia noastra.
Sentimentele au, ca si noi...o lume a lor.Aceasta lumea ramane neatinsa gratie usitei miniaturale prin care noi nu putem patrunde pentru a face ordine dupa bunul nostru plac.