Am momente in care imi imaginez ca sunt in calator in propria mea viata.Acest tren,se grabeste inspre destinatia viitor.
Uneori mi-e dor de toate statiile prin care am trecut si ma gandesc ce bine era dc acest tren nu se conducea automat.
Mi-e dor de trecut,dincolo de nostalgia si amintirile pe care le produce.
Poate ca imi lipseste simplitatea sau poate,o varianta mai neslefuita si mai fericita a mea...sau mirosul merelor cu scortisoara,coapte in cuptorul de la tara.
Maturitatea are farmecul ei...e un fel de feedback al evolutiei...
Ma gandeam ca poate urmele pe care le-am lasat in trecut,nu s-au sters si ca poate pot sa mai fiu in acei papucei... ca omul mare din mine poate sa calce inca pe ele.
...trecutul mi-a fost un parinte care mi-a oferit nasterea sociala,el contribuind la ceea ce reprezint in prezent,cu toate maririle si caderile mele.
Si pentru ca trecutul meu sa nu creada ca l-am uitat,o data pe an...imi cumpar prajitura Bucuresti,care cu toate ca nu-mi gadila papilele gustative cum obisnuia sa o faca:))),are capacitatea de a ma transfera acolo...Imi pun rucsacul in spate si merg sa vizitez locurile in care am crescut,cu toate ca ma simt ca un musafir nepoliticos pentru ca nu stiu ce cadou sa duc in dar acelor locuri care mi-au oferit atatea si inca o fac...Cum voi putea eu sa le rasplatesc?
Cate ploi ma udau neconditionat...cate bataturi aveam de la mersul desculta ...cate zgarieturi vorbeau despre culesul maceselor...si padurea...cred ca tipam mai tare decat orice vietuitor al ei:))...Campurile acele cu flori,erau flori pe care le pastram tot restul anului...
Intotdeauna vom avea trecut,el este infinit..orice prezent si viitor ajung la un moment dat... trecut.
Mi-e dor sa nu-mi mai fie dor,asa ca maine merg la bunci...o sa incerc sa-mi potrivesc bocancii,in urmele trecute dar niciodata uitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.