"Nevoia de Fericire"

Pentru noi,fericirea pare atat de vitala incat parem dispusi sa o ridicam la rangul de nevoie fiziologica.Setea de fericirea se intalneste in dorinte,rugaciuni,expectante..."sa fiu fericita si sa..."/ "sanatate,fericire..."
Sa imi permit luxul de a o eticheta drept un cliseu existential...?
Din pmdv.fericirea trebuie sa corespunda cu o stare de bine atat fizic,cat si psihic si emotional.Apoi,consider ca acest sentiment este intim si personal deoarece fiecare il percepe si traieste in felul lui, aceasta fericire izvorand din expectante proprii si diferite.Pana la urma,fericirea este in stransa legatura cu ceea ce ne dorim Noi pentru Noi.Insa...de cele mai multe ori,din cauza mediului si a culturii in care evoluam spiritual si social...ajungem sa ne dorim ce altii isi doresc pentru noi sau sa ne dorim ce-si doresc altii pentru ca "asa trebuie,asa se face,asa este bine".
Inca din prima copilarie,cultura noastra ne impune indirect imbratisarea unei realitati fictive,de basm.Ascultam aceste mituri si povestioare cu ochii,urechile si gura larg cascate:)))si ne propunem sa ajungem printi si printese...Militez pentru gandirea pozitiva,insa intr-o realitate obiectiva.In goana noastra prin viata,incercam tot felul de strategii pentru ca trenul vietii sa se opreasca mereu in statii precum :Fericire,Iubire,Frumos.Insa,uneori...pentru a ajunge la acestea,trebuie sa facem opriri si in statii mai mutin apreciate de catre noi.
Daca vrem sa ajungem sa fim fericiti,trebuie sa stim in primul rand,care sunt lucrurile care ne fac fericiti...fericiti cu adevarat.
Daca fericirea ta imi pare un chilipir si nu ma sfiesc sa fac polemica pe baza ei...nu ma baga in seama.E fericirea ta,iar eu...n-am capacitatea de a o intelege.De ce nu detinem aceasta capacitate?!Pentru ca...ne raportam mereu la propria persoana.Daca o anumita chestiune se ridica deasupra capacitatii mele de comprehensiune,atunci intervine tendinta de neacceptare,de negare a acesteia. Atunci cand vrem sa fim fericiti,trebuie sa fim si realisti si pragmatici.Trebuie sa ne evaluam obiectiv resursele de care dispunem in cucerirea telurilor propuse.Pot sa sper ca voi ajunge o atleta de performanta in ciuda faptului ca sufar de insuficienta respiratorie,insa este putin probabil...pot sa sper insa neevaluandu`mi obiectiv resursele,ma condamn din prima instanta,la o dezamagire cu probabilitate insemnata.As putea sa ma focalizez si sa excelez intr`o alta sarcina,sarcina care sa nu se intersescteze cu problema/defectul de care sufar.
Apropo de defecte si fericire...defectele si imperfectiunile ne fac unici,ne individualizeaza si in loc sa ne focusam sa le ascundem si sa fim nefericiti din cauza lor,e adaptativ sa invatam sa traim cu ele.Stiu ca stereotipiile sociale vorbesc despre perfectiune,dar uneori mi se pare ca parametrii acestui concept s-au format dupa urmatorul criteriu"sa ne gandim cum nu putem sa fim niciodata":)))Mie imi place sa cred ca sunt perfecta in imperfectiunea mea:)
Exista atatea diferente intre noi,incat uneori...ma gandesc ca lumea asta e prea mica pentru a ne inalta aripile fara sa ne deviem zborul unul altuia.Totusi...acest lucru nu ne impiedica sa fim fericiti.