In ultimul an,mai intens ca niciodata,ma trezesc pierduta printre ganduri,ganduri asupra carora revin obsesiv,cu o neasteptata insistenta.Ma gandesc la oameni apropiati,oameni in general...la viata...la modul in care imi traiesc viata...la bine si la mai putin bine...Am ajuns sa meditez atat de mult la aceste lucruri,incat am momente in care ma tem ca poate gandesc mai mult decat actionez...insa stiu ca e mai prudent asa.Nu sunt omul regretelor,consider ca in masura judecatii pe care am avut-o la fiecare varsta,am facut ceea ce am considerat atunci ca trebuie facut.Nu de asta ma tem...nici pe departe.Greselile au o simbolistica aparte pentru mine,sunt benefice in masura in care se invata ceva din ele,evitandu-se repetitia lor.Simt nevoia de a ma asigura periodic ca ceea ce fac,fac cat pot eu de bine.Vreau sa ma trezesc acum din toate visele si visurile,acum e momentul,nu maine,nu la anul,nu in viitor.Nu mai am scuza copilariei,chiar daca inca ma simt si voi ramane un copil, acest copil trebuie sa gandeasca ca un om mare.
Vreau astazi sa fac ce trebuie facut,vreau astazi sa traiesc asa cum imi doresc,sa-mi cer scuze,sa iubesc,sa rad,sa alerg desculta...Nu maine,nu la vara,nu in vacanta,nu in alta viata...Astazi,acum!
E ciudat...daca astazi s-ar termina viata mea...cati dintre cei apropiati,stiu de ex.ca imi doresc sa fiu incinerata si ca in locul plansetelor vreau sa acult Johann Pachelbel-Canon D?Cati stiu i-am apreciat si ca m-au miscat creatiile lor?Oare mi-am aratat parerile de rau atunci cand am gresit fata de ei?Oare fata de mine am fost justa?Oare daca spuneam "te iubesc"in loc de "adio"unde eram?
Pentru a nu avea regrete ulterioare..."astazi"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.